Letonia

Letonia
Latvija (letonă) Latvijas Republika (letonă)
Drapelul Letoniei Stema Letoniei
Deviză: Tēvzemei un Brīvībai
Imn: Dievs, Svētī Latviju
Geografie
Suprafață
- totală	64,589 km² (locul 121)
Apă (%)	1,5%
Cel mai înalt punct	Gaiziņkalns (311,94 m)
Cel mai jos punct	Marea Baltică (0 m)
Cel mai mare oraș	Riga
Vecini	Belarus Estonia Lituania Rusia Suedia
Fus orar	UTC+2/+3
Populație
Densitate	29 loc/km²
- Estimare 2026	1.845.096
Limbi oficiale	letonă
Etnonim	letoni (pl.) leton (masc.) letonă (fem.)
Guvernare
Sistem politic	Republică parlamentară
Președinte	Edgars Rinkēvičs
Prim-ministru⁠(d)	Evika Siliņa
Legislativ	Seim
Capitala	Riga
Istorie
Independență
Aderare la UE	2004
Economie
PIB (PPC)	2024
- Total	▲ $78.421 miliarde (locul 104)
- Pe cap de locuitor	▲ $41.730 (locul 51)
PIB (nominal)	2024
- Total	▲ $45.466 miliarde (locul 96)
- Pe cap de locuitor	(locul 42)▲ $24.193
Gini (2021)	35.7 (inegalitate medie)
IDU (2022)	0.879 (foarte ridicat) (locul 37)
Monedă	euro (EUR)
Coduri și identificatori
Cod CIO	LAT
Cod mobil	247
Prefix telefonic	371
ISO 3166-2	LV
Domeniu Internet	.lv
Prezență online
site web oficial hashtag

Letonia (în letonă Latvija, ), oficial Republica Letonia (în letonă Latvijas Republika), este o țară în regiunea Baltică a Europei de Nord, una dintre cele trei Țări Baltice. Se învecinează cu Estonia la nord, Lituania la sud, Rusia la est, și Belarus la sud-est, având și frontieră maritimă cu Suedia la vest. Letonia are 1.871.882 de locuitori și un teritoriu de 64.589 km². Țara are o climă temperată sezonieră.

Letonia este o republică parlamentară democratică, existentă din 1918. Capitala este orașul Riga, care a fost Capitală Culturală Europeană în 2014. Limba oficială este letona. Letonia este stat unitar, împărțit în 118 unități administrative, dintre care 109 sunt comune și 9 orașe.

Letonii și livii sunt popoarele indigene ale Letoniei. Letona este o limbă indo-europeană; ea și lituaniana sunt singurele două limbi baltice care se mai vorbesc. În ciuda dominației străine dintre secolele al XIII-lea și al XX-lea, poporul leton și-a păstrat identitatea între generații prin limba vorbită și prin tradițiile muzicale. Letonia și Estonia au o lungă istorie comună. Ca urmare a ocupației sovietice, ambele țări au un număr mare de etnici ruși între locuitori (26,9% în Letonia și 25,5% în Estonia), dintre care unii nu au cetățenie. Letonia a fost în istorie predominant țară protestantă luterană, cu excepția regiunii Latgalia din sud-est, tradițional predominant romano-catolică.

Republica Letonia a fost proclamată la 18 noiembrie 1918. Independența sa de facto a fost întreruptă însă la izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial. În 1940, țara a fost forțat încorporată în Uniunea Sovietică, invadată și ocupată de Germania Nazistă în 1941, și apoi reocupată de sovietici în 1944 pentru a forma RSS Letonă pentru următorii cincizeci de ani. Revoluția Cântată, proces pașnic început în 1987, a cerut eliberarea popoarelor baltice de sub dominație sovietică. Ea s-a terminat prin Declarația de Restaurare a Independenței Republicii Letonia la 4 mai 1990, restaurând independența de facto la 21 august 1991.

Letonia este stat membru al NATO, al Uniunii Europene, al ONU, al Consiliului Europei, CBSS, FMI, NB8, NIB, OSCE, OMC și OCDE. Pentru 2013, Letonia a fost clasată pe locul 48 după Indicele Dezvoltării Umane și ca țară cu venit mare la 1 iulie 2014. Ea a utilizat latul leton ca monedă națională până la aderarea la euro la 1 ianuarie 2014.

Etimologie

Numele de Latvija provine de la numele latgalilor antici, unul dintre cele patru triburi baltice indo-europene (alături de curoni, seloni și semigali), care au format nucleul etnic al letonilor moderni împreună cu livonii finici. Henric din Letonia a fixat latinizările numelui țării, „Lettigallia” și „Lethia”, ambele provenind de la denumirea de „latgali”. Termenii au inspirat felul în care este denumită țara în limbile romanice - „Letonia” - și germanice - „Lettland”.

Istorie

Pe la anul 3000 î.e.n., strămoșii protobaltici ai poporului leton s-au stabilit pe coastele estice ale Mării Baltice. Balții au stabilit rute către Roma și Byzantium, vânzând chihlimbar local în schimbul metalelor prețioase. Până la anul 900 e.n., Letonia era locuită de patru triburi baltice distincte: curonii, latgalii, selonii, semigalii (în letonă: kurši, latgaļi, sēļi și zemgaļi), precum și de livonii (lībieši) care vorbeau o limbă finică.

În secolul al XII-lea, pe teritoriul Letoniei, existau 14 formațiuni statale cu conducătorii lor: Vanema, Ventava, Bandava, Piemare, Duvzare, Ceklis, Megava, Pilsāts, Upmale, Sēlija, Koknese, Jersika, Tālava și Adzele.

Perioada medievală

Terra Mariana, Livonia medievală.

Castelul Turaida de lângă Sigulda, construit în 1214 sub conducerea lui Albert din Riga.

În 1282, Riga a devenit membră a Ligii Hanseatice.

Deși popoarele locale avuseseră de secole contact cu lumea exterioară, ele s-au integrat mai deplin în societatea europeană în secolul al XII-lea. Primii misionari, trimiși de Papă, au urcat pe râul Daugava la sfârșitul secolului al XII-lea în scopul conversiilor religioase ale localnicilor. Aceștia nu s-au creștinat însă atât de repede cât se spera. Cruciații germani au fost trimiși în Letonia să convertească forțat populația de la vechile sale credințe păgâne.

La începutul secolului al XIII-lea, mari părți din Letonia de astăzi erau dominate de germani. Împreună cu Estonia de Sud, aceste zone cucerite au format statul cruciat ce avea să fie denumit apoi Terra Mariana sau Livonia. În 1282, Riga, și apoi și orașele Cēsis, Limbaži, Koknese și Valmiera, au fost incluse în Liga Hanseatică. Riga a devenit un important nod al comerțului est-vest și a format legături culturale strânse cu Europa Occidentală.

Perioada Reformei și epoca modernă

Imperiul Suedez (1560–1815).
Riga a devenit capitala Livoniei Suedeze și cel mai mare oraș al Imperiului Suedez.

Secolele al XVI-lea-al XVIII-lea au fost o perioadă de mari schimbări pentru locuitorii Letoniei, aducând Reforma, prăbușirea statului livonian, și perioada când teritoriul leton a fost divizat între puterile străine.

După Războiul Livonian (1558–1583), Livonia (Letonia) a căzut sub dominație polono-lituaniană. Partea sudică a Estoniei și cea nordică a Letoniei au fost cedate Marelui Ducat al Lituaniei și au alcătuit Ducatus Ultradunensis (Pārdaugavas hercogiste). Gotthard Kettler (1517 - 1587), ultimul maestru al Ordinului Livonian, a format Ducatul Curlandei și Semigaliei. Deși acesta era la acea vreme stat vasal Poloniei, ducatul a păstrat un grad considerabil de autonomie și a trecut printr-o epocă de înflorire în secolul al XVII-lea. Latgalia, cea mai estică regiune a Letoniei, a devenit parte a voievodatului polon Inflanty.

În secolul al XVII-lea și la începutul secolului al XVIII-lea, Uniunea Polono-Lituaniană, Suedia și Rusia au luptat pentru hegemonie pe țărmul estic al Mării Baltice. După Războiul Polono-Suedez, Livonia de nord (inclusiv Vidzeme) au intrat sub dominație suedeză. Riga a devenit capitala Livoniei Suedeze și cel mai mare oraș din întreg Imperiul Suedez. Luptele între Suedia și Polonia au continuat sporadic până la Armistițiul din Altmark de la 1629. În Letonia, perioada suedeză este considerată a fi fost una pozitivă; regimul iobăgiei a fost ușurat, s-a înființat o rețea de școli pentru țărani, și puterea baronilor regionali a fost redusă.

În această vreme au avut loc și unele importante modificări culturale. Sub dominație suedeză și germană, Letonia vestică a adoptat luteranismul ca religie principală. Vechile triburi ale curonilor, semigalilor, livilor, selonilor și latgalilor nordici s-au contopit formând poporul leton, vorbitor al unei unice limbi letone. De-a lungul secolelor, nu s-a înființat însă niciodată un stat leton, astfel că limitele și definiția apartenenței la spațiul leton sunt în mare parte subiective. Între timp, izolați de restul Letoniei, latgalii sudici au adoptat catolicismul sub influență polonă/iezuită. Dialectul autohton a rămas distinct, deși a împrumutat multe cuvinte poloneze și rusești.

Letonia în Imperiul Rus (1710–1917)

Capitularea Estoniei și Livoniei în 1710 și Tratatul de la Nystad, care a pus capăt Marelui Război al Nordului în 1721, au dat Vidzeme Rusiei (inclusă în gubernia Riga). Latgalia a rămas parte a Uniunii Polono-Lituaniene sub forma voievodatului Inflanty până la 1772, când a fost și ea anexată de Rusia. Ducatul Curlandei și Semigaliei a devenit provincie rusă autonomă (gubernia Curlanda) în 1795, ceea ce a adus toată Letonia de astăzi sub guvernarea Imperiului Rus. Toate cele trei provincii baltice și-au păstrat legile locale, germana ca limbă oficială locală și propriul parlament, Landtagul.

În timpul Marelui Război al Nordului (1700–1721), până la 40% din letoni au murit de foame și de boli. Jumătate din locuitorii Rigăi au fost uciși de ciuma din 1710–1711.

În secolul al XIX-lea, structura socială s-a schimbat dramatic. A apărut o clasă de fermieri liberi după ce reformele au permis țăranilor să-și cumpere pământul pe care-l lucrau, dar au rămas totuși mulți țărani fără pământ. S-a dezvoltat și un proletariat urban și o bughezie letonă din ce în ce mai influentă. Mișcarea Tinerilor Letoni (în letonă, Jaunlatvieši) a pus bazele naționalismului de la jumătatea secolului, mulți dintre lideri căutând susținerea slavofililor împotriva ordinii sociale dominate de germani. Creșterea utilizării limbii letone în literatură și în societate a fost considerată a fi Prima Deșteptare Națională. Rusificarea a început în Latgalia după Revolta poloneză din Ianuarie din 1863: ea s-a împărțit în restul Letoniei de astăzi în anii 1880. Tinerii letoni au fost eclipsați de un Nou Curent, o mișcare socială și politică largă de orientare stângistă, în anii 1890. Nemulțumirea populară a explodat în Revoluția Rusă din 1905, care în provinciile baltice a luat un caracter naționalist.