Atunci și acum

Extrem de tare și incredibil de aproape de Jonathan Safran Foer este un roman ce conține două povești de viață. Filmul n-am apucat să-l văd, deși sunt foarte curioasă. Vreau să știu dacă am avut cât de cât aceeași viziune cu cea din film când am citit cartea. Despre autor Jonathan Safran Foer este un scriitor american născut la 21 februarie 1977. Foer este vestit pentru cele două romane ale sale:  Totul este iluminat ~Everything Is Illuminated (2002)~  și Extrem de tare și încredibil de aproape~  Extremely Loud and Incredibly Close (2005)~. Rezumat captură film, Oskar Romanul de față îl are ca protagonist pe Oskar Schell, un băiat de nouă ani foarte inteligent inventator, astrofizician și fan Beatles care și-a pierdut tatăl în atentatul de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite ale  Americii.  Acțiunea, propriu-zis, are loc doi ani mai târziu, în 2003, când Oskar găsește o cheie într-un plic pe care scria Black. Găsește cheia ...

Nu prea sunt în spiritul Crăciunului...de câțiva ani m-a cam lăsat bucuria asta, cu toate acestea îmi place să o văd în ochii celorlalți. Nici la urări nu prea mă mai pricep, dar un lucru pot să vă doresc: vă doresc destul! La fel cum îi dorește tatăl fiului său la despărțire: " Iti doresc destul soare cat sa fii intr-o dispozitie buna. Iti doresc destula ploaie cat sa apreciezi soarele si mai mult. Iti doresc destula fericire cat sa iti tina spiritul viu. Iti doresc destula durere cat sa faca cele mai mici bucurii din viata sa para mult mai mari. Iti doresc destul castig cat sa iti satisfaca ceea ce doresti. Iti doresc destula pierdere cat sa apreciezi tot ceea ce detii. Iti doresc destule „salutari” cat sa te treaca prin acel „ramas bun” de la sfarsit. Va doresc destul. ” - Bob Perks - La fel vă doresc și eu, vă doresc destul pentru toată viața, sărbătorile vin și pleacă, le repetăm în fiecare an. E ca un cerc care pe mine mă cam obosește. E impor...

“Vinovatul este de obicei mama, isi imbonlaveste copilul care este, de altfel perfect sanatos , cu scopul de a cauta asistenta medicala continua." Titlu original: Sickened: The Memoir of a Munchausen by Proxy Childhood  Romanul acesta este povestea de viață a scriitoarei Julie Gregory, o femeie care a trăit o copilărie și adolescență traumatizate de o mamă plină de obsesii . Despre autor și rezumat Julie Gregory s-a născut în statul Ohio, SUA pe 16 mai 1969. Autoarea ne povestește în roman că a avut o viață plină de greutăți, încă de mică mama ei, Sandy, o ducea pe fată la diferiți medici pentru a face investigații.  Mama avea obsesii legate de starea de sănătate a fetei, îi făcea mereu analize pentru diferite boli și inventa simptome. Medicii nu descopereau nimic în neregulă la Julie, așa că mama sa o ducea la alți medici și la alte spitale.  Parcă te îmbolnăvește și pe tine în timp ce citești această carte, până și Julie a ajuns să creadă că e bo...

Vi se întâmplă să nu fiți frumoși ? Cred că nu. Dar mie mi se întâmplă... și cam des. Nu sunt o fire fotogenică și nici de istețime nu debordez... am și eu un unghi mai drăguț pe care toți fotografii amatori sau profesioniști reușesc să-l evite mai mereu.  E nașpa să nu fii frumos. E nașpa să fii durduliu (ca o buburuză) când idealul e să fii slab.E nașpa să ai colăcei și chiar să fii dotat cu sâni și fund când simți că pentru tine sunt în plus. E nașpa să ai o dantură imperfectă și să te trezești cu coșuri pe față când ți-e lumea mai dragă. ....am zile în care nu sunt frumoasă... am zile în care sunt chiar oribilă. Uneori îmi spun că trebuie să slăbesc, alteori mă gândesc că mai bine aștept să se îngrașe celelalte fete... cum poți să fii frumos într-o lume plină numai de 'perfecți'? Cine alege idealul? Cine definește perfecțiunea? Aș avea câteva lucruri să-i spun ăluia sau ăleia.. 1. și grăsunele pot fi frumoase, chiar dacă de cele mai multe ori nu se simt. 2. e ...

Ca să revenim într-o notă optimistă, că prea mult pesimism și melancolie ne supără stomacul, vreau să vă povestesc ceva. Se întâmpla pe holul teatrului de păpuși din Oradea, eu și alte prietene eram costumate care în ce... de la clovn (eu) la prințese, ele. Copiii intră timizi de mână cu părinții și se așează cuminței pe fotoliile de culoare roșie... așteaptă. Datoria noastră acolo e să ne băgăm în seamă cu ei până începe spectacolul, zis și făcut. Mă apropii șontâc-șontâc de doi țânci simpatici, frate și soră. Îi întreb frumușel de sănătate și de meseria pe care vor să o practice pe când vor fi mari. Întrebare mereu actuală în lumea celor fascinați. Frățiorul spune că vrea să devina pompier , surioara, ceva mai mare și hotărâtă spune: veterinar . Simpatic, băiețelul revine și el asupra ideii de meserie și răspunde că tot veterinar ar vrea să se facă, cu o singură modificare, el va fi... veterinar de furnici . Ce-ți poți dori mai mult de la viață? Altceva decât să tratezi mi...

Imaginează-ți! Imaginează-ți ce gălăgie ar fi dacă gândurile noastre ar avea glas. În general, oamenii gandesc mult și vorbesc puțin. Asta nu e o regulă. Există și persoane care gândesc puțin și vorbesc mult... Oricum, imaginează-ți ce gălăgie ar face gândurile noastre, gândurile cărora nu le dăm glas intenționat. Uneori gândești lucruri neplăcute despre cineva, sau despre mai mulți. Unii spun că e bine să fii sincer, dar nu ești sinceri când îi spui unei persoane că e urâtă. Nu numesc asta sinceritate, sigur persoana în cauză știe asta și nu o ajuți cu nimic spunându-i. Nu te numești persoană sinceră când rănești pe cineva gratuit. **** Îmi imaginez oamenii strigând, deși au gurile închise. E zgomotul dintr-o piață pe timp de criză, doar că nimeni nu deschide gura. Unele voci sunt cristaline și liniștite, altele gâtuite, răgușite și agitate... gândurile au și ele glasul lor, ca în piață. Uneori strigă la unison: " Iubesc viața! " Alteori strigă de disperare şi ...

(acest articol merge citit pe melodiile 14 și 1 din playlist) Azi vreau să îmbătrânesc, vreau să am șaptezeci de ani, sau chiar mai mult. M-am plictisit de toate, m-am plictisit să fiu tânără. Șaptezeci de ani e o vârstă nobilă, vârstă pe care oricum nu cred că o voi atinge... La șaptezeci de ani deja voi fi trecut prin toate necazurile vieții, voi fi iubit, îmi voi fi împlinit toate planurile sau le voi fi ratat startul... voi fi luptat și cu bolile care încă mă mai așteaptă. Acum ce fac? Stau și visez la vârsta bunicilor. E ușor să trăiești când ești tânăr, dar e foarte plictisitor uneori... Când voi avea eu șaptezeci de ani, dacă voi prinde această vârstă, voi probabil veți fi doar niște amintiri. Amintiri în câteva albume foto, amintiri prin ceea ce ați lăsat util în urmă...amintiri. Eu îmi voi aminti de voi, sper să faceți și voi la fel. Să vă amintiți de mine. Dacă voi merita și sper să merit. Nu cred în reîncarnare, și cu toate astea simt că am un suflet bătrân, ...

o fetiță Era mică, avea în jur de 4 sau 5 ani. Păr brunet, prins în codițe buclate la vârfuri. Ochii îi avea mari și păreau fascinați și fascinanți în același timp, gurița era uitată într-un zâmbet larg. Nu mai știu dacă am aflat cum o cheamă când a intrat sau când a ieșit de la spectacol. Știu doar că în momentul în care am aflat cum o cheamă m-am îndrăgostit pe loc de drăgălășenia ei, de numele ei.Pe unii oameni numele îi ajută să devină mai drăguți, rotunzi. Nu îmi puteam imagina păpușica aceea având un nume mai rezonant. O chema Bernadette, nu vorbea deloc românește, iar eu nu vorbesc deloc ungurește. Bunica ei a fost translator. Numele e rostit într-un fel neobișnuit mie ca româncă, cu accentul pe prima silabă. Chipul ei cald, jovial -de ștrengăriță- și fascinat mi-a rămas pe retină și încă rămâne, chiar și după ce am văzut chipurile și am auzit numele a altor sute de copii . Un portret robot   mai bun de atât  nu cred că pot să fac. :)

Am citit această carte pe nerăsuflate, m-a enervat și în cele din urmă m-a impresionat plăcut. Detalii despre autor William Somerset Maugham (n. 25 ianuarie 1874 - d. 16 decembrie 1965) a fost un dramaturg și prozator englez. Romane scrise de el: Liza din Lambeth (1897) Robie (1915) Luna si doi bani jumate (1919) Valul pictat (1925) Placerile vietii (1930) Vila de pe colina (1941) Portretul unui gentleman Julia Pe muchie de cutit Vacanta de craciun Rezumat Acțiunea cărții este centrată pe  Kitty Fane, o tânără aristocrată dintr-o familie londoneză, care își găsește amuzamentul în lucruri puierile și distracții la diferite serate.  Se căsătorește, mai mult de nevoie, deroarece părinții hotărăsc că au întreținut-o destul. Îl ia de soț pe Walter Fane, un bacteriolog ce lucrează în China, bărbat care nu-i trezește nici un sentiment de iubire.  După aproximativ doi ani de căsnicie Kitty își înșeală soțul, și, ca formă de pede...

Aici sunt textele primit la concursul MINUNI DE CRĂCIUN. Textele sunt foarte bune, aveți imaginație fetelor, sper să vă fructificați acest atu. Mulțumesc pentru participare. Urmează textele:

După bătălii seculare cu timpul și cheful, am ajuns la bun sfârșit și cu acest roman interesant și plin de viață. Caietul Mayei este un roman scris de Isabel Allende, la fel ca și Eva Luna , în recenzia acestei cărți am vorbit puțin și despre autoare, așa că acum voi sări peste acest amănunt. Incipit "Acum o săptămână, în aeroportul din San Francisco bunică-mea m-a îmbrățișat fără să verse o lacrimă și mi-a reamintit, dacă puneam cât de cât preț pe viața mea, să n vorbesc cu nimeni cunoscut până când vom avea certitudinea că dușmanii mei nu mă mai caută. Bunica mea Nini e paranoică, la fel ca toți locuitorii Republicii Populare Indepedente Berkeley, urmăriți deopotrivă de guvern și de extratereștrii, numai că în cazul meu nu exagera deloc și nici o precauție nu era în plus. (...)" Maya și fazele prin care trece Așa începe această carte plină de viață și de culoare dar și de teme controversate, stilul inconfundabil cu care ne-a obișnuit Isabel All...

Sunt o nostalgică incurabilă... nu plâng la filme dar pot să plâng la filmele care îmi trezesc amintiri din copilărie. Sunt o nostalgică incurabilă chiar dacă sunt tânără și încă e vremea mea. Deja sunt nostalgică pentru cei optzeci de ani pe care nu i-am trăit încă, dar mă rog să-i apuc și să le spun generațiilor următoare că pe vremea mea a fost bine. Mă rog să le pot oferi și lor ceva la fel de valoros cum mi-au oferit și mie bunicii și bătrâniii, să le pot oferi măcar amintiri.  Sper să le pot lăsa ceva valoros, ceva în scris care să rămână peste generații și să-i bucure pe cei mici și pe cei mari deopotrivă. Sunt de părere că nostalgia e un indiciu al maturității, sper că e aşa! 

Azi, 20 noiembrie, Google ne amintește că se împlinesc 155 de ani de la nașterea Selmei Lagerlöf , mama ștrengarului Nils Holgersson. Am mai vorbit despre cartea ei aici . Una dintre cele mai importante cărți scrise de ea. Acest roman și acest personaj a stat la baza desenelor animate care mi-au bântuit copilăria, și probabil că au bântuit și copilăria celor din generația mea. Aici puteți vedea și voi desenul cu pricina. Drept e că în carte nu apare și hamsterul Firimitură, oricum e foarte simpatic mititelul. Mi-e dor de asemenea desene. Am ajuns să cunosc multe din vocile care dădeau și încă dau viață personajelor copilăriei noastre și a multor generații. Le cunosc în persoană. :) Voi ce mai faceți? Ce desene vă fascinau și vouă copilăria? Și ce cărți?

... nesimțita din tramvai Uneori sunt nesmițită fără să vreau și îmi cer scuze. Alteori aș vrea să fiu nesimțită și nu prea îmi iese. Babacii din tramvai, de exemplu... mereu dau peste oameni la vârsta a treia, enervanți care au impresia că totul li se cuvine când se cațără în mijlocul de transport, prin totul să înțelegem că și scaunul pe care stau eu. Hey moșnege sau băbuță, keep the distance , îmi zic în gând, abia m-am așezat și eu pe scaunul ăsta și ai pretenția să ți-l cedez?  Dar nu și nu, cumătrul sau cumătra cu baston și desagă, cu piața făcută, se plasează lângă scaunul meu și stă, și stă, și iar stă. Eu îmi întorc cumințică ochii pe geam, mă afund în scaun, dar îl simt în spatele meu, îl aud ce și cum gândește: a dracu' fătuca asta, nu m-ar lăsa să mă așez, mare nesimțiți mai sunt copiii ăștia ... gândurile lui sunt impregnate de idei de genul. Și mă roade sentimentul, mă devorează pe dinăuntru și mă face să mă simt ultima nesimțită de pe lume. Asta pentru si...

Nu vi se întâmplă adesea să vă plictisiți? Să considerați monotonă rutina de zi cu zi și să aveți impresia că trebuie să urmeze ceva mai bun altfel o să vă luați lumea în cap de plictiseală? Eu pățesc adesea și uneori mă gândesc cum se simt cei bolnavi care știu că nu mai pot aștepta multe de la viață. Când gândesc așa parcă îmi trece plictisul ăsta bacovian. Vă dați seama, atunci când omul află că mai are puțin timp de trăit vrea cu toată ființa să trăiască?  Da, cred că realizați.  Când e bolnav omul nu mai plânge nici că n-are pereche, că n-are nu știu ce tip de mașină ultra-modernă și scumpă, n-are faimă și nici avere. El știe ce-și dorește în acele momente... sănătatea .  sursa foto grafii Din fericire n-am fost niciodată pusă în astfel de situații, dar cunosc persoane. Știu cum au fost și am o vagă idee despre cum au trecut peste aceste șocuri și peste problemele de sănătate.  Pe internet circulă tot felul de știri și relată...

Mai știți cum erați în copilărie? Când visați să deveniți astronauți într-o zi de luni, marți erați medici, miercuri profesori, joi avocați, vineri artiști iar în zilele de sâmbătă și duminică erați doar copilași? Eu mai țin minte... țin minte că am avut diferite faze, deși destul de puține, în copilărie. În una din faze visam să devin medic veterinar, în alta jocheu iar în alta cred că pictor. Acum sunt bulversată și nu prea îmi permit să visez la stele verzi, trebuie să acționez. Dar și acum mă amuză când îi întreb pe cei mici " Ce vrei să te faci când vei fi mare? " un băiețel foarte drăguț mi-a zis că dorește să fie veterinar de furnici, o fetiță spune că ea nu vrea să fie actriță, ea e deja actriță și câte altele. Cei mici sunt adorbili în astfel de faze în care își testează imaginația și adună cunoștințe din diferite domenii. Există însă și copilași care ori s-au născut sub o stea norocoasă ori sunt reîncarnarea unui mare geniu ce a trăit înainte și acum s-a în...

Am terminat ieri de citit Fructele mâniei , e o carte lungă și destul de greoaie deși povestea e tristă și veritabilă. Protagonistul romanului este Tom Joad, un tânăr abia eliberat din închisoare, acesta se întoarce în satul natal dar află că familia lui a fost strămutată. Se reîntâlnește cu ai lui și se pregătesc să părăsească pentru todeauna pământurile natale din Oklahoma și să pornească spre California, considerat pământul făgăduinței de familia Joad: "Parcă ar fi prea frumos să fie și adevărat. Am văzut foile acelea cu anunțuri (...)cât de bine se plătește și toate celelalte (..)au nevoie de oameni sa culeagă struguri, portocale și piersici. Ce frumoasă trebuie să fie treaba asta, Tom, să culegi piersici!" Membrii familiei lui Tom alcătuiesc un personaj colectiv, aceștia se confruntă cu diferite piedici în călătoria lor, e genul de poveste la care importantă e călătoria și nu destinația finală. Romanul e unul realist, îmi aduce aminte de Moromeții...

                                       Poor beggar, he was just begging and we ignored him. Eu una mi-l imaginez pe Quasimodo ca un omuleț mic de statură, pocit, cocoșat și negricios. Un paria al societății. Un om urât și evitat de toți. Quasimodo era un biet clopotar. Quasimodo nu avea pretenții de la viață. Avem și noi mulți Quasimodo și mulți dintre ei sunt mai urâți în interior decât în exterior. Măcar personajul lui Hugo avea un suflet frumos în antiteză cu aspectul său. Acest Quasimodo din povestea mea vrea doar bani. Bani cu care să-și cumpere ceva de fumat ori de băut. Nu-i pasă cine îi dă banii, dacă e evitat e dispus să-i scuipe pe trecători, ba chiar să arunce cu ceva după ei. Quasimodo cel modern nu doar că e urât, dar e și rău și chiar e dispus să apeleze la furtișaguri când n-are sponsori. Acest cocoșat nu prea e pedepsit de popor, e doar temut și dispus oricând să...

Dă-mi speranță, lasă-mă să visez. Voi visa, voi munci și voi da tot ce pot. Îmi voi trăi visul într-o zi și nu mă voi trezi vreodată din el. Ah, ce bine va fi. E rău când depinzi de alții, ei îți vor binele dar nu-ți pot oferi tot ce și-ar dori. Așă că dă-mi spernață, voi bate tare din aripioare la început iar apoi mă voi descurca. Tu dă-mi doar speranță!

Scuzați absența...am fost ocupată cu școala și teatrul și n-am prea avut timp nici de blog, nici de citit. Dar m-am întors sănătoasă și cu cartea citită. :)) Să purcedem deci în poveste... Despre autor Jack London este pseudonimul literar al lui John Griffith Chaney (n. 12 ianuarie 1876, San Francisco - d. 22 noiembrie 1916, Glen Ellen, California), scriitor și jurnalist american. Opera sa (care constă în special din romane) are ca subiect existența crudă, sălbatică și spiritul de revoltă și aventură, în care eroii, de o forță fizică și morală supraumană, sunt antrenați într-o luptă brutală pentru supraviețuire. În plan literar, a fost influențat de Robert Louis Stevenson, Rudyard Kipling, Joseph Conrad, iar în cel ideologic de Charles Darwin, Herbert Spencer, Karl Marx și Friedrich Nietzsche. (sursă, wikipedia) Romanul de față a fost publicat în anul 1906. Rezumat Romanul de față este unul despre agresivitatea și compasiunea față de animale. Colț Alb este un pui...

M-am chinuit o bună bucată de vreme cu romanul lui Jane Austen și trebuie să recunosc că am  trișat.. nu l-am citit pe tot și l-am cam frunzărit. Stau prost cu timpul în ultima vreme și se pare că stau la fel de prost și cu răbdarea. Despre autor Jane Austen a trăit între anii 1775-1817, a fost o scriitoare de origine engleză. A scris romane precum: Mândrie și prejudecată, Rațiune și simțire, Parcul Mansfield, Persuasiune, etc. Rezumat Romanul Emma o are ca protagonistă pe tânăra şi excentrica Emma Woodhouse care are lumea la picioarele sale. Locuieşte împreună cu tatăl său într-o casă frumoasă și confortabilă, dar se cam plictisește. Decide că nu se va căsători vreodată și cu toate acestea nu se sfiește să aranjeze căsătorii pentru femeile din jurul ei. După ce guvernanta ei se căsătorește și se mută în casa soțului, Emma, plictisită își concentrează atenția asupra tinerei sale prietene, Harriet, căreia vrea să îi găsescă un soț. Acțiunea romanului e simplă, primele pa...

Azi toate mi-au ieșit de-andoaselea. Am fost și eu ca tot studentul, bobocul, ce-o fi, la deschiderea noului an universitar. Cu două foste colege din liceu, gata am avansat, suntem mai sus... suntem studente. Rămânem la festivitate, câteva spiciuri moralizatoare, unul ținut de decan, câte-n lună și în stele. Despre prestanța pe care o are facultatea, despre faptul că trebuie să ne dăm silința, să învățăm să facem față... ete fâs. Au cântat cei de la facultatea de arte, secția muzică, am reținut o sole mio și momentele cele mai plăcute... fanfara de suflători a facultății. Ei au mai înviorat atmosfera. Restul va fi tăcere. Mă despart de fostele colege de liceu care sunt la litere și mă întâlnesc cu alți doi colegi de la jurnalism. Ăsta sigur e un semn, nu? Te desparți de trecut, te întâlnești cu prezentul. Am mers tiptil, tiptil să găsim și noi clădirea în care se presupune că vom învăța... e undeva la capătul orașului, destul de mult de mers față de campus. Clădirea e veche, p...

Concert pentru doi clovni-Les Rois Vagabonds Festivalul Internațional de Teatru e încă în toi la Oradea, ne amuzăm, plângem, trăim, visăm, simțim... ca la teatru. O artă complexă și aproape completă aș zice. Ca în fiecare an, adică ultimii doi (acesta e al treilea), voluntarii sunt mereu pe fază și se implică în aproape tot ce înseamnă organizare, primit public, mediatizare... e bine să te simți util și să faci ce-ți face plăcere printre niște oameni așa de faini. Un spectator obișnuit nu vede toate acestea, nu vede câtă forfotă și muncă se ascunde în spatele unui festival,  în spatele unui teatru. Spectatorul vede ce e pe scenă și când cortina a căzut se reîntoarce în lumea lui haotică  sau liniștită ... Vezi și altceva dincolo de aparențele astea doar în momentul în care ai șansa să te implici, eu am primit această șansă și mă bucur de ea. Deși există momente în care nu primești felicitări și nici mulțumiri, teatrul rămâne tot frumos, nu mă refer doar la clădire ci la ...

Librăria online   Libris  mă provoacă să spun ce înseamnă pentru mine o carte bună. La ei găsiţi o gamă bogată de  cărţi online . mi place să citesc, iar O carte bună a fost cea care mi-a deschis apetitul pentru lectură, nu mai ştiu exact care a fost aceea, dar cred că era ceva pentru copii... ceva cu lipici la pici şi la cei cu suflet de pici. Eu eram destul de măricică. O carte bună te face să cauți ecranizarea, să vezi dacă cei din film au aceeași viziune pe care o ai și tu asupra cărții. O carte bună te ține cu sufletul la gură, dar asta știți deja, are de asemenea și o parte din sufletul autorului în ea. O carte bună nu va fi egalată de nici o ecranizare. Dacă îmi permiteţi,şi ştiu că o faceţi,  am să vă recomand cel puţin o carte bună, ba mai multe cărţi bune. O carte, două cărţi, numai cărţi bune: Oscar şi Tanti Roz- Eric-Emmanuel Schmitt Veronika se hotărăşte să moară- Paulo Coelho Viaţa secretă a albinelor-Sue Monk Kidd Pe când eram o operă de ...

Mâine începe un nou an școlar...primul an școlar în care eu nu mai sunt elevă. Primul an școlar în care eu voi dormi probabil la ora șapte. Știu că tare greu mă trezeam în timpul școlii dimineața, la baie mai moțăiam câte zece-cinsprezece minute, mai ales în clasele primare. Atunci mama se enerva și mă îmbrăca ea în timp ce eu moțăiam pe wc... ce vremuri. Mă trezeau în fiecare dimineață cu câte un pahar de cacao. Mă trezeam adesea doar ca să beau cacao, altfel probabil nu m-aș fi trezit. Uneori adormeam cu gândul la paharul de cacao cu lapte de a doua zi. Câteodată beam paharul cu cacao și adormeam la loc până venea tata nervos să mă mai trezească odată. Îmi amintesc ciorapii cu chilot pe care eram nevoită să-i port pe sub haine, ciorapi care mă gâdilau și îmi dădeau mâncărimi. În interior nu-i suportam, dar afară îmi prindeau bine, mai ales cât ținea drumul spre școală. Clasele primare și generala au fost ani de școală în care eram mai mult absentă, nu prea eram implicată în ce se...