Balsam de buze cu miere Apivita

Produsele Apivita mi-au tot facut cu ochiul de ceva vreme. Brandul grecesc este recunoscut pentru cosmeticele sale care beneficiaza de ingrediente 100% naturale si certificate bio. Spuneam in urma cu ceva vreme ca musai trebuie sa testez unul din balsamurile lor de buze, sa vad si eu daca e adevarata toata valva creata in jurul lor. Sunt atat de misto pe cat se spune?

Ei bine, la inceputul lunii am decis ca a venit momentul sa aflu si am reusit sa intru intr-o farmacie Sensiblu de unde am plecat cu minunatul. Balsamul de buze cu miere. La o cantitate de 4.4g si un pret in jur de 18 lei, give or take cativa bani, produsul vine intr-un ambalaj care mie imi inspira maxima eleganta. My life is complete, balsamul meu de buza inspira eleganta! Da? Da! 

Pe ambalaj oamenii specifica sa fie siguri ca am inteles ideea, n-are parabeni, silicon, uleiuri minerale! Numai ingrediente de ingrediente. Mbon, pana aici ne-am lamurit!

Cand l-am deschis am observat ca arata ca un ruj din punct de vedere al formei batonului. That won't last too long, dupa cum vedeti deja l-am contorsionat. Mirosul este de ceara si miere. Puternic de ceara si miere. M-a dus cu gandul la lumanarile alea din ceara curata pe care le modelam in palmele calde in copilarie. Daca voi nu faceati treaba asta, bravo voua, sunteti normale! Revenind, mie imi place aroma asta, dar daca stiti ca fugiti de ceara ca dracul de tamaie (ahem) atunci probabil o sa va deranjeze. Practic mirosul e cam acelasi cu al Albinei Nina, prietena fii-mi! Care pare amorezata de balsamul meu dupa cate observ eu!

In momentul in care il aplici, textura ramane destul de solida. Adica nu veti simti ca vi se topeste pe buze. Mie sincer imi surade treaba asta, ma enerveaza cand aplic balsam si am o pelicula unsuroasa/lipicioasa/apoasa pe buze. Pe dumnealui il aplic, simt ca isi face treaba imediat, il simt un pic de tot sticky, dar cam atat. Treaba e ca buzele mele sunt fericite! Si imi multumesc! Balsamul asta chiar e fain de tot, nu am mai avut buze uscate de cand il folosesc. Si nu trebuie sa reaplic de 30 de ori pe zi cum pateam cu alte produse de genul. De obicei pun pe buze un strat dimineata dupa ce ma spal si ma cremuiesc, daca cumva se intampla sa fiu acasa la pranz si sa nu am ruj pe buze, mai prestez o data si apoi seara dupa baie pac, buze ingrijite! Si e suficient!

Mai multe surse imi spuneau ca nu e atat de spornic ca alte balsamuri de buze. Nu stiu ce sa spun, pe mine un tubulet ma tine de obicei vreo 3-4 luni. Dupa cate il vad pe acesta, cred ca tot cam asa va fi. Sincer nu ma deranjeaza, mai ales ca pe ambalaj se recomanda sa fie folosit in 6 luni de la desigilare, avand in vedere ca ingredientele sunt naturale. 

Ce pot sa va asigur e ca ... mai vreau! Le am pe radar pe cel cu trandafir si pe cel cu musetel (care are si spf), dar ceva imi spune ca in timp o sa cam ajung sa le incerc pe toate. Plus ca posibil sa cedez si sa cumpar o masca, doua sa vad ce pot ca si pe ele le-am vazut intens laudate.

Asadar, concluzia se impune: de la mine balsamul asta de buze are un mare da, vi-l recomand cu incredere! Voi ati incercat produsele Apivita? Cam ce v-a placut tare de la ei si ati zice ca trebuie sa am si eu in viata mea? 

Povestea anticarului - recenzie de carte

Dupa cum va anuntam si saptamana trecuta nu am de gand sa renunt la recenzii. Faptul ca multe mi-ati confirmat ca de fapt interes exista, doar ca lumea nu prea comenteaza la aceste articole...cum sa zic eu? Mi-a dat aripi! Asa ca azi revin cu recenzia unui roman care mi-a placut foarte mult.

Povestea anticarului de Charlie Lovett e o savuroasa incursiune in lumea anticarilor, bibliotecarilor, pasionatilor de carte in general. Nu este insa o incursiune oarecare ci o calatorie incarcata de mistere, aventura si neprevazut. 

Dintotdeauna mi-au placut romanele cu incarcatura istorica, iar acesta se incadreaza perfect in categorie. Cu capitole ce penduleaza intre prezen si trecut, cartea te prinde in mreje si e genl acela din care trebuie sa tot citesti pana constati ca deja e foarte tarziu in noapte si a doua zi tu ar trebui sa fi un adult functional.

Peter Byerly, personajul principal este un anticar american care se muta in Oxfordshire dupa moartea timpurie a sotiei sale. Avand in vedere ca intreaga sa personalitate sta sub semnul unor anxietati si temeri pronuntate, pierderea Amandei l-a lasat fara scutul sau de aparare si fara pofta de viata. Totul e insa pe cale sa se schimbe cand descopera intr-un magazin cu carti vechi un portret in acuarela din care il priveste chiar chipul sotiei sale. Sau cel putin asa pare, caci tanara respectiva seamana izbitor cu cea alaturi de care si-a petrecut cei mai frumosi ani din viata. Din acel moment Peter porneste intr-o cursa contra cronometru pentru a dezlega nu doar misterul acuarelei ci si unul mai mare de atat, unul la care a visat de-a lungul intregii sale cariere. Incercarea de a demonstra sa Shakespeare e autorul adevart al pieselor ce ii sunt atribuite e un vis din tinerete al lui Peter iar acum se vede pus in fata posibilitatii de a-l implini. Numai ca lucrurile nu sunt chiar atat de simple cum am putea crede.

Istoria artei si a literaturii, impletite cu o poveste de dragoste salvatoare fac din aceasta carte o adevarata bijuterie din punctul meu de vedere. Stilul in care e scrisa e unul accesibil, fara insa a da impresia de simplism. Cu siguranta orice pasionat de literatura ar trebui sa citeasca acest roman, pentru ca partea de fictiune completeaza minunat partea de adevar istoric. Se vede ca autorul insusi este un anticar impatitmit, nu ai cum sa nu iti dai seama de acest lucru. 

Asadar, tuturor celor care au un cult pentru carte, un cult pentru clasici si pentru istoria literaturii, le lansez invitatia de a adauga acest volum in lista de lecturi obligatorii. Eu cochetez cu ideea de a cumpara din libraria online favorita inca un roman scris de Lovett, dar adevarul e ca teancul meu de citit e suficient de inalt momentan. Poate totusi mai am rabdare pana apare tradus, nu ca mi-ar fi dificil sa il citesc in engleza. Hmmm...decizii, decizii!

Voi ce mai cititi fain zilele astea? Desi poate ar fi mai bine sa nu stiu ca iar cresc lista!

Farmona si cafeluta

Se fac patru zile de cand nu am mai baut cafea. Ce m-a apucat pe mine bautoarea de cafea in cantitati industriale? Mai nimic. Vreau sa vad cat pot rezista fara sa ma ating de licoarea cofeinizata. Oare chiar depinde functionarea mea de ea? Se pare ca de fapt...nu chiar. O beau pentru ca a devenit un ritual, nu pentru ca imi e necesara. Cand o beam neagra mai mergea, dar de la o vreme scap cam mult zahar in ea. Si sincer, numai de inca o portie de zahar nu am nevoie.

 

Problema e ca ador mirosul ala. De gelul cu cafea de la Yves Rocher m-am saturat, untul de corp Mayam l-am consumat si am primit interdictie de la consort sa ma mai dau cu asa ceva. Ce ramane de facut? Sa apelez la urmatoarele ajutoare care miros a cafea. 

De Craciun am primit un set cu doua produse Farmona. Am fost extrem de entuziasmata pentru ca povestise Dee despre ele. Le-am tot vazut pomenite prin blogosfera si gata a fost dorinta. Ei bine, m-am ales cu setul cu cafea din gama Sweet Secret, format din gel de dus exfoliant si souflee pentru piele (adicatelea un fel de struto-camila intre lotiune si unt de corp ar trebui sa fie). Zic ei ca de fapt aroma nu ar fi de cafea direct ci de cappuccino si tiramisu. Va ploua in gura? Da...si mie.

In primul rand sa spunem de miros, da? Pai e simplu. Iti vine sa torni gelul de dus pe gat si apoi sa iei o lingurita ca sa te servesti si din produsul pentru hidratarea pielii. E cafea dulce, asa ca se potriveste bine ce spun ei pe amabalaj. Pe mine mirosul asta ma baga intr-o stare minunata, sotul tolereaza desi tot nu intelege de ce vreau sa miros a cafea! Desi la mine ideea de aromoterapie cam functioneaza, nu ma deranjeaza sa folosesc produsele astea seara, nu ma agita, nu ma baga in priza. 

Ambalajele nu ma dau pe spate, arata ok banuiesc. Pozele alea cu boabe de cafea si cani si prajitura nu imi inspira nimic in mod deosebit. La gelul de dus apreciez ca e dotat cu un capac in care nu iti rupi unghiile cand il deschizi. Si apreciez ca orificiul de dozare e taman cat trebuie. Textura gelului de dus exfoliant e un pic mai densa decat la un gel de dus clasic si n-as fi vrut sa ma lupt cu ambalajul la fiecare utilizare a produsului.

Ce imi place la gelul de dus? Particulele exfoliante sunt suficient de multe si abrazive ca sa simt ca fac ceva. Pe de alta parte nu imi simt pielea agresata si pot sa il folosesc linistita chiar si zilnic. Pielea ramane fina dupa ce il folosesc, mirosul se simte cateva minute pe piele, dar daca nu e urmat de souflee, nu persista cu orele. Adevarul e ca trebuie insa mereu folosit ceva hidratant dupa pentru ca are tendinta de a usca un pic pielea.

Body Souflee-ul eu l-as fi pus in ambalaj tip tub. E suficient de lichid incat sa fie potrivit pentru asa ceva. Cand am vazut cum se prezinta m-am asteptat sincer sa nu faca fata nevoilor de ingrijire pe care le tot trambitez pe blog. Cu toate astea m-a surprins in mod placut. O cantitate mica e suficienta pentru a acoperi o suprafata destul de mare. Se absoarbe repejor in piele, nu as spune chiar imediat, sunt cateva minute in care lasa senzatia aia de lipicios la suprafata. Efectul dureaza ore bune, chiar neasteptat de mult as spune eu. Iar mirosul ala de prajitura cu cafea ma insoteste mult si bine. Adevarat ca daca veti folosi produsul asta dimineata si apoi o sa vreti sa folositi parfum, s-ar putea sa iasa un amestec ciudatel. 

Ei sustin ca produsele sunt naturale, acum va zic sincer ca fiecare interpreteaza cum vrea aceasta informatie. Ingredientele par destul de ok, mie nu mi-au creat nici un fel de neplacere, dar voi stiti mai bine care e definitia voastra pentru natural si cam ce va place sau nu va place sa gasiti in cosmeticele voastre.

Din punctul meu de vedere pentru pretul prietenos, aceste doua produse sunt chiar foarte bune. Sunt curioasa sa mai incerc si alte arome, eventual alte game de la Farmona. Stau si salivez pe site la ei, mai arunc cate un ochi si la Farmacia Tei si pe Aoro. Cam pe acolo gasiti produsele lor. Am mai vazut cate ceva si prin Pepco, dar oferta e limitata. 

Ati incercat produse Farmona? Daca da, sunt curioasa ce anume si cum vi s-a parut. Daca nu, cam ce v-ar tenta din oferta lor extrem de variata?

Un fel de SPA

Imediat sunt aproape doua saptamani de cand ma lupt cu o raceala/sinuzito/monstruoso chestie. La fel ca si fii-mea si 90% din populatia cu care am intrat in contact in ultima vreme. Plutesc niste chestii in aer si nu vorbesc de mirosul de flori de primavara! Ehh, nu e nevoie sa va spun ca o chestie din asta te darama fizic si psihic. Sau cel putin pe mine ma darama! 

Nu o sa imi dau ifose de diva fancy, cand sunt racita ajung sa arat ca muma padurii (sau ca sora ei mai mica) si nu pot spune ca ma preocupa prea tare aspectul asta. Imi pare rau barbatu-meu, tu m-ai luat, ai stiut in ce te bagi! Tenul imi e tern, cearcanele sunt deja trademark personal, parul e o chestie incalcita si matuita, pielea mea n-a mai vazut hidratare cumsecade de pe vremea cand eram "in putere".      

Acum insa am decis ca e cazul sa spun stop. Asta seara am program de rasfat ca sa intampin weekend-ul aratand si simtindu-ma relativ uman. Sa va spun care e planul, nu? Acum tineti pumnii sa si iasa planul asta al meu.

Pentru ca azi n-am avut chef de mare machiaj, o sa fie mai simpla operatiunea demachiere. O voi urma cu  niste "aburire" cu ceai de musetel ca sa deschid porii si pe urma imi trantesc masca aia cu argila clasica pe fata. Asta seara e seara de tratat tenul cu ulei de migdale, zona din jurul nasului urla dupa ajutor.

In par vine ajutorul de nadejde, uleiul de cocos de la Solaris, pe care am de gand sa il tin in plete macar vreo doua ore inainte de a-l spala. Adevarul adevarat e ca parul meu are nevoie acuta de niste zeama de foarfeca in perioada asta, oricat incerc eu sa ma mint. Curand operatiunea nu va mai putea fi amanata dar caut pe cineva care sa reuseasca sa imi faca bobul ala mediu perfect fara a ma lasa nici cheala, nici saraca lipita! 

Pana atunci, uleiul de cocos ziceam. Samponul folosit in perioada asta e cel cu masline de la Ziaja (Georgia draga multumesc ca l-ai mentionat pe blog, imi cam place de el!) care isi face treaba cu brio. Curata bine dar nu lasa firul de par uscat si trist. N-am de gand sa risc si sa il las pe Mr.Hair sa se usuce in mod natural. La claia mea aia presupune sa dorm cu el ud si parca nu as vrea sa ma iau la tranta cu inca o tura de dureri de cap. Asadar agresat cu uscatorul va fi apoi recompensat cu niste dry oil de la Dove. Care si asta e minunat!

Am uitat sa spun! Baia o sa fie fierbinte si o sa beneficieze de niste inimoate dizolvabile (primite de la mama de 8 martie) care sper sa miroasa a trandafir la fel de misto pe cat miros in saculetul lor cochet. Adevarul e ca niste ulei din ala Tea Tree din cel mai recent colet Solaris ar fi fost indicat, dar il pastrez pentru lampa de aromoterapie din camera. Si-o sa zac. Pana ma incretesc bine de tot ca asa am invatat eu din "Denis, pericol public". Uscata si a trandafir parfumata am de gand sa imi rasfat si pielea tot cu ulei de migdale pentru ca lotiunile si potiunile nu prea mai fac fata momentan.

Lampa aia e aprinsa, simt ca incep sa pot respira. Niste balsam de buze Apivita cu miere ca sa isi revina si buzele ca tare au mai suferit bietele in perioada asta. Apropos, balsamul de buze Apivita, achizitia cea recenta e cam FOARTE TARE! Va zic de el?

E timpul pentru o cana de ceai cu miere si lamaie. Desi sticla aia de vin care sta singurica pe raft de ceva vreme imi face cu ochiul. O lasam pe sambata seara. Ceai! Da, inapoi la ceai! Cuibarita sub paturi, cu ceaiul langa mine, e timpul pentru o carte buna. Sau poate un film ca nu am mai vazut unul de secole. 

Cert e ca pana vine al meu sot de la munca (detest turele din care iese la ore obscene din noapte) o sa fiu in lumea viselor de multicel. Sforaind! Ca o duamna!

La voi cum e cu spa night-ul dupa boala? Tot a operatiune de renovare seamana? Sau sunt eu teribil de lipsita de stil in general?

Un baiat pe lista lui Schindler - recenzie de carte

De cate ori postez o recenzie pe blog am inima stransa. Nu prea primesc feedback, lumea nu pare interesata de subiect. Sunt constienta ca nu asta e tematica blogului meu asa ca nu ar trebui sa emit pretentii, dar cartile sunt parte din mine la modul organic, asa ca nu pot renunta sa va prezint ocazional cate una care m-a cucerit sau mi-a atras atentia dar m-a dezamagit. Recent pasiunea pentru lectura a reinflorit mai nebuna ca niciodata si in ultimele luni am devorat volum dupa volum. In jurul meu vad multi oameni care descopera sau redescopera aceasta placere a cititului, asa ca tot mai trag sperante ca nu va disparea deprinderea asta buna. Iar daca va disparea, eu sunt desueta care se va tine de un obicei de altadata!

Cand am citit Hotul de carti v-am marturisit dezamagirea mea. In liceu dezvoltasem o pasiune (usor morbida, recunosc) pentru istoria Holocaustului asa ca subiectul ar fi trebuit sa ma prinda. Ceva nu a facut click. Am gasit insa Bibliotecara de la Auschwitz care mi se pare una din cele mai bune carti ever! Atat de buna incat nu am scris despre ea aici. Nu am putut sa o pun in cuvinte. Si de acolo, nebunia s-a reaprins.

La prima comanda data pe libraria online de baza, am adaugat in cos un nou volum care sa imi satisfaca curiozitatea pe aceasta tema. Auzisem multe despre cartea lui Leon Leyson si mi-am zis ca e momentul potrivit sa ajunga in mainile mele.

Asa a fost. Un baiat pe lista lui Schindler este o lucrare biografica in care Leon rememoreaza anii copilariei sale. O copilarie traita sub imperiul fricii, cu moartea inconjurandu-l din toate directiile. O copilarie marcata de lupta pentru supravietuire si de scurgerea lenta a zilelor. E dureros sa vezi razboiul ca adult, dar avem ocazia sa il vedem prin ochii unui copil caruia i s-au furat viata, dreptul la educatie, sperantele. Si doare de o suta de ori mai mult.

Haosul, lipsa de umanitate a nazistilor, ghetoul si apoi lagarele de munca sunt toate cuprinse in paginile acestei carti. Ce m-a frapat pe mine este un lucru pe care l-am simtit pe tot parcursul lecturii si pe care Leon l-a confirmat la final. Dupa toata suferinta lui, relatarea nu e incarcata de ura. Nu stiu cum, nu va pot explica, e imposibil de inteles. Da, e durere multa in randurile alea. Cumva insa pare ca Leon Leyson a reusit sa ierte. Si ca si-a trait viata de adult sub semnul unei enorme sanse oferite de destin, nu sub amintirea celor mai negri ani cunoscuti de Europa.

Modul in care povesteste despre intalnirea cu Schindler, felul in care acesta a reusit sa il salveze de la moarte impreuna cu alti membrii ai familiei sale, toate lasa la suprafata doar un imens sentiment de recunostinta. Din punctul meu de vedere sa scapi din Iad si sa reusesti sa ai o astfel de atitudine e ceva extraordinar.

Daca si pe voi va fascineaza istoria acelei perioade, povestile de supravietuire ale celor care au scapat din ghearele mortii si daca personalitatea lui Schindler, nazistul iubitor de evrei v-a intrigat mereu, aceasta e o carte pe care nu vreti cu nici un chip sa o ratati!

Eu am pe lista si alte carti privind acelasi subiect si chiar daca ma cutremur citind, nu vreau sa ma opresc. E usor sa ne ferim privirea si mintea de tot ce e neplacut! Dar ar fi bine sa nu uitam! Si sa nu mai lasam sa se intample vreodata ceva asemanator!

Despre de toate si nimic...

Spre sfarsitul anului trecut va spuneam ca am intrat intr-o blogging fatigue zdravana. M-am gandit ca o sa treaca, am inceput anul in forta, am incercat sa ma motivez sa postez cat mai mult. Apoi s-au intamplat lucruri. Lucruri care m-au facut sa ma gandesc la cat de putin important e ce fac eu aici, cat de superficiala pot sa fiu in 90% din cazuri. De fapt, daca e sa fiu sincera pe deplin, gandurile astea au venit mai tarziu, pentru ca in prima faza numai de blog nu mi-a ars. 

Am incercat sa scriu ocazional dar parca nu ma mai tragea ata incoace. Nu o sa mint, m-am gandit foarte des in ultimele luni sa inchid blogul. For good! Am mai avut perioade de pauza cauzate de lipsa de inspiratie sau de plictis extrem. Acum era ceva mai mult de atat. O senzatie de inutilitate, de haina stramta care mi-a ramas mica sau care nu ma mai reprezinta si ma face sa ma simt ciudat, incomod. 

Spatiul asta in care trancanesc vrute si nevrute despre smacuri si nimicuri femeiesti a fost initial creat ca loc de impartasit mici obsesii cu persoane care inteleg. In timp m-am lovit de comentarii ale unor oameni care erau convinsi ca spatiul asta ma reprezinta pe mine cu totul. Ca asta sunt eu, o tontuta care nu stie altceva in afara de farduri, oje, rujuri si geluri de dus. Oricat as vrea sa spun ca nu ma afecteaza o astfel de parere (mai ales ca vine de la anonimi), nu pot spune asta. De cand ma stiu am fost genul de persoana care pune la inima orice, care rasuceste si rastalmaceste cuvinte, care analizeaza de 100 de ori ajungand adesea la concluzia ca "poate e o urma de adevar". Si uite asa se sapa si mai adanc nevoia de a ma proteja si de a inchide locul unde se vede doar latura aia a mea care se rujeaza!

Au trecut niste ani de cand scriu aici, unele ati ajuns sa stiti multe despre mine, uneori citind printre randuri. Cand am inceput blogul, Katia era in proces de coacere in burta. Saptamana trecuta am inscris-o la scoala. De la toamna am un copil care merge la scoala! Poate nu pare nimic extraordinar, dar uite asa realizez mai bine cam cat de iute trec anii si cam ce e important! 

Am inceput sa postez aici intr-o vreme in care existau in online bloguri de beauty cam cate degete la maini. Nu m-am priceput sa ajung "mare" si nici macar nu stiu daca mi-am dorit asta vreodata. Mi s-a spus in fata ceva de genul "De ce ai blogul ala de atatia ani si nu ai facut nimic cu el?"! Nimicul asta insemnand sute de articole in care am pus un pic din zapaceala mea, un pic din entuziasmul meu. Acum sunt sute, mii de bloguri de beauty. Din ele eu citesc constant la fel de putine ca pe vremuri. Prea putine au ceva de spus, prea putine sunt mai mult decat o revista glossy plina de reclama platita. Omul din spatele randurilor e de multe ori de plastic si asta nu ma va tine acolo, citind. 

Asadar eu, cea superficiala am decis sa scriu si mai departe. Fara asteptari, fara stres, cand voi simti nevoia. Sa nu ma mai astept sa priceapa cineva ca in viata de zi cu zi sunt mai mult decat "fata cu rujurile"! Sa nu ma mai supar cand vad intrigile tesute in culise si cercurile "secrete" care se invartesc intr-o societate inchisa! In ograda mea eu domnesc si ceea ce am de spus voi spune fara teama in continuare, poate mai mult decat am facut-o pana acum!

Nu mai promit ca o sa postez de x ori pe saptamana, nu imi mai fac program. O sa revin la a fi eu, cu bune si rele. Sunteti bineveniti toti aici, iar cand nu va mai place, usa e deschisa. In cazul in care cineva are dubii, cu totii avem o viata de trait si nu e cazul sa ne pierdem vremea facand lucruri care nu ne plac, citind texte care nu ne spun nimic si vizitand spatii (fie ele si virtuale) in care ni se pare ca nu avem ce cauta!

I am back...

February Empties

Nu are rost sa imi spuneti ca februarie e luna scurta si de asta a trecut asa repede. A fost una din cele mai ciudate luni pe care mi le amintesc eu si sper sa nu mai am parte prea curand de alta la fel! Bine ca s-a terminat, ca e 1 martie si ca lucrurile incep sa devina relativ normale pe aici. Cu accent pe "relativ" ca deh, e viata, nu scenariu de film!

Cert e ca luna asta am fost o harnica albina si am dat gata produs dupa produs, fapt ce s-a soldat cu un deficit la buzunar ca fara chestii de baza chiar nu se poate sta. Oricum sunt cam mandra de mine, asa un pic! Am ajuns in situatia in care va trebui curand sa cumpar niste makeup pentru ca se termina eyeliner-ul, mascara, fondul de ten uman. Yeah baby!

La skincare am facut mare gaura!

Demachiantul Bioten  nu mai are nevoie de nici un review, stiti deja ca imi place si il tot cumpar. Mai am cat sa ma demachiez diseara dar nu avea sens sa il mai tin o luna. Sa vad ce imi cumpar acum. Parca as vrea sa il mai schimb, dar asa zic de fiecare data si tot la el ajung.

Gelul pentru curatare Neutrogena a avut parte aici de un articol detaliat. A fost a doua sticla cumparata, I love it si nu exclud sa il mai iau si pe viitor. Ma enerveaza doar ca e numai online, daca exista in magazinele fizice nici nu stateam pe ganduri si il inhatam.

Marcelle Ideal Skin Perfector a fost un soi de serum/lotiune pentru ten orimita de la prietena mea din Canada. Marcelle e un brand fainut si relativ accesibil de la ei si am fost tare incantata sa pot testat ceva. Numai ca va marturisesc, nu ne-am putut iubi. Mai am ceva produs inauntru, nu prea mult ca asa sunt eu incapatanata. L-am tot folosit sperand sa vad ceva efecte, dar mnup. Se aplica inainte de crema hidratanta, dimineata si seara. Dupa ce am incercat sa il aplic si dimineata, am renuntat rapid. Mi se parea ca imi incarcam enorm tenul. Nici seara nu muream dupa senzatia cu care ramaneam, dar era mai tolerabil. Nu as putea exact sa va spun ce nu mi-a placut la el, dar tenul meu nu a fost impresionat in nici un fel.

Fluidul hidratant Olay a fost dragostea mea multi ani de zile. Problema lui e una singura din punctul meu de vedere. SPF-ul 15, care mda...e mic! Pana acum ceva vreme nu ma ingrijora acest amanunt, but I'm not getting any younger si poate ar fi momentul sa las prostelile si sa am mai multa grije de acest lucru. Pentru o vreme ne-am despartit, testez ceva cu spf 50 si inca nu sunt hotarata daca imi place sau nu.

Crema de ochi Yves Rocher a fost sub reflectoare in articolul asta. Am primit si al doilea tub cadou la o comanda si l-am folosit. Nu ma da pe spate. E foarte basic din punctul meu de vedere. Nu stiu daca chiar face ceva. Adevarul e ca in afara de una bucata crema Clinique de care m-am indragostit candva, eu nu am gasit crema de ochi la care sa vad diferente.

Mostra serum Yves Rocher care m-a surprins maxim. Am zis ca nici nu are rost sa o folosesc ca ce sa vad intr-o utilizare. Ei bine, l-am aplicat intr-o seara si eram cu gura cascata. Mi-a netezit tenul, porii erau mai mici, obrajii mei erau moi ca un fund de bebe. Hmmm, nu exclud sa ne intalnim vreodata ca prima impresie a fost mai mult decat favorabila.

Chestii de imbaiat si cremuit!

Spuma Minnie cu capsunei folosita la baile divei. Spuma de baie. Atat! Nimic in plus! If it makes bubbles it's enough.

Gel de dus Gingerbread de la Ziaja primit de Katia de la Mos Nicolae. Pfaa cum mirosea! Imi venea sa o rontai dupa ce o spalam. A fost bland si cremos, textura mi-a amintit de cel cu vanilie pe care il folosim deja de vreun an in mod constant. DA! Un mare da!

Lotiunea Victoria's Secret despre care va spuneam aici ca imi place s-a dus. Am varsat o lacrima doua. Vanilla Lace pe numele ei a fost o desfatare pentru simturi si va veni o zi cand se va odihni iar pe rafturile mele. O fi Victorita cam fita, dar jur ca face niste lotiuni dumnezeiesti!

Gelul de dus Tesori d'Oriente cu vanilie si ghimbir de care ziceam tot in articolul mentionat mai sus, a fost vis. M-a facut curioasa sa mai incerc si alte cele de la acest brand pentru ca pe langa mirosul minunat avea si efecte bune. Pielea nu ramanea doar curata dar era si fina fina. Nu mi-a uscat in mod groaznic nici macar pielea de crocodil de pe gambe, asa ca pentru mine ia nota mare!

Sampon Garnier Ultra Doux cu ulei de argan si camelie a fost meh. Daca as gasi parfum sa miroasa asa, l-as cumpara fara sa stau pe ganduri, dar cam atat. Scalpul meu nu a fost cel mai fericit cu el din pacate, dar de fapt scalpul meu e fericit prea putin in ultimele luni. Chestia asta ma dispera pentru ca eu eram omul care si daca se spala cu sampon de urzica la 2 lei nu aveam nici pe naiba! Sad sad days are coming!

Randomness!

Niste Wax Melts din alea cu menta luate de la Hello Free Z. Foarte misto sunt, vi le recomand cu caldura, numai ca eu de la o vreme am cam rarit-o si cu lumanarile si cu wax melt-urile asa ca nu sufar ca nu le pot cumapara din nou acum.

Sapunul cu lapte de capra a fost mentionat fugitiv in articolul cu kit-ul de epilat. Acum va pot spune ca m-a surprins in mod placut. Nu are miros, arata ca un sapun de casa si in prima faza am zis ca o sa se spele barbatu-meu cu el, ca eu oricum nu prea sunt fan sapun solid. Ei bine, l-am testat si mi-a cam placut. Initial senzatia aia de squeaky clean pe piele m-a cam speriat. Zic "stai sa vezi" cand ies din dus ce Desertul Sahara o sa fie pielea mea. NUP! Era ok. Chiar ok. Avand in vedere ca laptele de capra e mult laudat pentru proprietatile lui de-a dreptul magice in tratamente de infrumusetare, ma bucur ca am testat acest produs.

Uleiul de cocos Solaris nu cred ca necesita prezentari. V-am innebunit cu el, dar dintr-un motiv intemeiat. E minunat! Am bineinteles si acum in uz doua borcane proaspete: unul in bucatarie pentru halit, unul in baie pentru ingrijit.

Crema Bubchen pentru funduri de bebelusi e fantastica atat pentru scopul ei initial cat si pentru iritatiile de la epilat. Continutul ridicat de oxid de zinc o face candidatul perfect pentru ingrijirea zonelor care au avut de suferit dupa vreo sesiune mai intensa de ceara de epilat. Nu stiu de ce n-am mai dat de ea in varianta asta in Dm, as fi cumparat inca vreo 3-4.

Bad Gal Lash Mascara de la Benefit mi-a placut mult de tot. Periuta e una clasica, cu peri naturali cum prefer eu in general. Dadea volum, imi facea genele sa arate senzational, nu le lipea. Fiind insa deluxe size s-a uscat repejor, in nici doua luni de la deschidere. Banuiesc ca un full size nu ar avea aceasta problema, dar nu sunt dispusa la a plati aproape 100 de lei ca sa aflu. Call me cheap, dar cata vreme gasesc mascara de 30 de lei care isi face treaba nu am intentii sinucigase la portofel!

Creionul de buze de la Seventeen a fost bun cat a fost. Din pacate devenise extrem de casant si abia mai puteam sa il aplic uniform. Am decis ca e mai intelept sa renunt la el, desi mai aveam cam un sfert. Nu sunt dispusa la herpes de dragul lui!

Si-am incalecat pe-o sa si am umplut cosul de gunoi asa! PHEW! Scriu de aproape o ora si jumatate la monstruozitatea asta de articol, asa ca banuiesc ca e nitelus lung. Felicitari daca ati ajuns pana la sfarsit cu el!