Ne batem cu bulgări și ne construim un vis.Doar al nostru! Pe care vrem să-l înălțăm atât de tare încât să nu mai poată fi doborât.Mă îngropi în vorbe și mă bați cu zâmbete.Iarna e a noastră! Și mă întreb ce-ai făcut cu mine. Nu mai sunt eu. Dar nu contează eu. Contează NOI.Suntem frumoși și mă bucur că te am pe tine, dragă iubitule imaginar!

Către Făt-Frumos..

 Ochii LUI strălucesc ca perlele.Piele îi e atât de fină încât aș mângâia-o în fiecare clipă.Zâmbetul aducător de noroc parcă-ți umblă prin vene când ți-l dăruiește.Sprâncenei drepte îi lipsește parcă un fir, parcă două și dansează la mișcările LUI de parcă ar fi la bal.Pomeții albicioși formează văi pe care curg și apoi seacă râuri cristaline atunci când cu sufletul e sincer, și dăruiește căldură. Urechile-i lipsite de cercei nici nu se clintesc.
A adormit...

Uităm lucruri importante.

Parcă se prăbușea cerul peste ea. Se simțea ultimul om de pe Pământ. Nu ai avea puteri, gândul îi umbla aiurea și simțea că o să înnebunească.Tot ceea ce ea avea nevoie erau prietenii. Era mică.Nu știa cu ce greșise.Nici acum nu știe.Dar atunci nimic nu mai conta. Acum contează, acum și-a revenit. Nu mai e copilă, a uitat și a iertat.Iubește tot, chiar și ceea ce nu-i place.Pentru că e bucuroasă că trăiește, că e lângă cei dragi, pe lângă prieteni, pe lângă noii prieteni mai exact și că a trecut peste toate copilăriile pe care odinioară nu le credea copilării și că s-a maturizat. Că nu mai e la fel ca acum 3 sau 2 ani. Și-a armonizat sufletul cu o gândire pașnică și cu dor. Pe zi ce trece, apele se limpezesc tot mai mult. Uneori suferă, alteori îi e dor. De tot, de vechi, de ziua de ieri.Mirosul unei noi lumi îi mișună prin nări și încearcă să pătrundă. Dar încă nu e sigură dacă să îi dea sau nu voie. Ea vede totul altfel, deși pe dinafară e normală.Se prostește, e nebună, încearcă să trăiască viața cât mai din plin și nu mai ascultă pe nimeni de dinafară. E un fel de a-ți iubi doar sufletul. Asta face ea. Și nu îi pasă.

Imagini de dragoste.

       Valuri se sparg în genele tale.Miros de spumă a mării îmi învăluie nasul și nu mai pot respira.Te apropii de mine, fără să știu ce va urma și încerc să nu dezvolt istericul din capul meu.Palmele tale au atins umerii mei și buzele subtile se apropie de mine.Se întâmplă inevitabilul. Dar n-a fost rău.Și acum alerg. Alerg spre o altă lume.Oare ce o să creadă despre mine? Cum voi repara asta.Încerc să uit totul, să îmi golesc mintea de tot și de toate și să uit.Mă sună,dar nu răspund și alerg în continuare.Apare în fața mea la cotitura străzii și mă lovesc brusc de el îmbrățișându-l.Sper că a uitat nebunia comisă.
       Sunt calmă, mă resemnez în scris și tocesc niște imagini ce nu-mi pot ieși din minte.Mă iubește dar e o situație imposibilă.Încă mai simt mirosul mării.Încă mi te mai amintesc ,dar neg să mă mai gândesc la toate aceste lucruri. Neg totul și las mintea în voia sorții.    

De ce iubim lucrurile?

Spunem măcar o dată pe zi "îmi place!".  Pentru că lucrurile ne plac;anumite lucruri ne plac.Și de cele mai multe ori, ajungem să le adorăm iar apoi să le iubim.Și, cum spuneam în postări anterioare, nu poți urâ ceva înainte de al iubi.Fiecare dintre noi are un motiv în fiecare zi de a spune "îmi place!" fie că primim obiecte, vești, cuvinte, fapte. Spunem cuvintele ăstea necondiționat.

Artificii pe tavan

These made my day.

All the reasons in your eyes...

     Părul și fața arătau dulce.Bretonul îi atârna peste ochii verzi accentuați de ochelarii cu ramă de catifea peste care se uita în jur.Nu era ok. În fața lui stătea un strat de furie și melancolie în același timp pierzându-și din fire dar ne dând afară prea multe.Se gândea. Dar era nostalgic.Își dorea multe. Asta știam despre el.Visa la multe lucruri.Nu erau imposibile, dar nu avea cine să le scoată din acea cochilie sub care stăteau.Gândurile stopau, nu mai funcționau, și faptele își făceau de cap. Poate a regretat lucruri, poate nu.Nu știu.Nu știu ce să fac.
     În timp ce zâmbea, gropițele făceau furori.Avea un suflet bun însă necunoscut de cei din jur.NU era tratat așa cum trebuia de restul lumii. Dar lumea era proastă. Lumea nu știa.Judeca doar după comportament și fizic.Dar nu e așa. Nu așa se cunoaște un om...
     Îi zbârnâia fața când se întâlnea cu ea. Dar ea nu vedea.Cărțile erau o pasiune comună.Dar ea s-a schimbat în timp.Nu-i mai plăceau aceleași cărți și se distanțau tot mai mult.Venise și vacanța. Ignoranță totală.Nu mai aveau unde să se vadă. Ea avea multe idei, dar nu știa dacă îi vor plăcea lui. A renunțat. Și totul s-a răcit. A dispărut și vroia să fie recuperată. Dar nu era sigură dacă se poate...

#16.06.2012

Misiunea de azi:
    Pace și liniște.
Ustensile:
- o pătură moale
- cartea curentă pe care o citesc
- muzică
- liniște, undeva în spatele grădinii
- ceva care să-mi țină umbră
- Cora [câinele meu]

Vă recomand să faceți la fel. :)
Zi faină!
 

Un alt fel de dragoste.

Stai,aștepți neîncetat să treacă timpul, să mă întorc din nou la tine, să râdem împreună, să ne mânjim cu ciocolată, și să ne țintim priviri neîncetate.Ador să fiu lângă tine, să ne facem de cap și să zburăm prin libertate.Urăsc când ne desparte distanța și nu pot fi lângă tine.Visez, și parcă am de multe ori intenția să merg la tine și să-ți spun tot adevărul.Te iubesc, ăsta e adevărul și adeseori nu pot sta fără tine.Și sufletul parcă-mi iese din piept când te văd cât ești de atrăgătoare. Cu corpul tău puțin solid,pălăria pe care o porți pentru a te apăra de pericole și toată fața ta borcănată mă face să ma dau de gol în privința atragerii.Te iubesc,  <3

Draga mea, Nutella 

Greșelile din viața noastră

Știți și voi că multe lucruri pe care le facem sunt greșite,și fiecare greșeală e o nouă lecție de viață.Multe sunt implantate în sufletul nostru și nu se dezlipesc de acolo decât cu operație ,dar după aceasta vei avea nevoie de recuperare ,iar în timpul recuperării poți face alte greșeli fatale.Doar învață să-ți prețuiești greșelile și când vor vedea că nu au loc în sufletul tău cald vor pleca și vor uita de tine așa cum și tu vei uita de ele.Gândește-te la fiecare persoană care poartă greșeli în suflet și la zâmbetul lor de pe față.Mereu zâmbesc persoanele acelea printre care și eu ,dar nimeni și nimic nu știe câtă greutate se află sub acel zâmbet de zi cu zi.Și câteodată am impresia că mă simt chiar bine.Cred că așa este...

Am căutat, și am înțeles, că totul este de neînțeles.

A-ți fi frică de dragoste înseamnă a-ți fi frică de viață, iar când îți este frică de viață ești pe trei sferturi mort.

Altcumva

Cum ar fi dacă lumea nu ar fi aceeași?Cum ar fi dacă aș adormi și m-aș trezi într-o altă lume?O lume în care totul să fie bun.Să nu existe certuri și stări proaste de spirit...Unde dragostea durează o veșnicie nu doar 2-3 săptămâni.Unde să ai o plajă imensă și să privești apusul stând cocoțată pe o piatră mare citind sau cântând la chitară?Unde sunt acele exemple pentru oameni și tineri?În care tot ce auzi să nu fie doar înjurături și fraude.Acel mic fantastic dintr-un om?Acea imaginație a unei persoane?Unde sunt toate astea?Mă tot întreb asta.Oare de ce trebuie să fie o lume rea?Oare de ce sunt puțini oameni care nu înjură sau care își doresc ceva de la viață?Nu lăsa totul în urma ta... Visează!