duminică, 10 noiembrie 2013

Reîntoarcere în lumea fantastică

     Mă gândesc de ceva timp la nostalgia vremii când îmi lăsam gândurile lipite pe tastatură și scriam și scriam ca să umplu spațiile goale care mă făceau tot mai mult să  le acopăr,să fie negre până le devoram amestecându-le.Nu am mai avut curajul să scriu.Nu cred că m-a demoralizat ceva sau am avut un motiv anume. Pur și simplu acel mare și alb spațiu nu mă mai atrăgea,mă scârbea dintr-odată când îl vedeam și nu mai puteam așterne nici un cuvânt.
      Iată-mă astăzi, rescriind pentru prima dată de mult timp, așezată cum m-ați cunoscut din scrierile anterioare pe scaunul meu cu spătar de lemn și cu acea cană,știți voi care, șezând pur și simplu pe birou.
      Nu mă înduplec să promit că voi scrie din nou.Nu am tot timpul momente ca acestea dar sunt posibile noi intrări în lumea asta.Tot ceea ce aș vrea să vă mai spun e că am rămas plăcut surprinsă că și în acest moment sunt persoane care îmi vizitează blogul și scrierile. Vă mulțumesc din suflet!

marți, 16 aprilie 2013

Viața e o statuie. Trebuie să o ridicăm de jos, chiar de jos. Să o clădim cu vise și speranțe pe care să le punem în ingredientele ei. Viața poate fi orice. Orice vrem noi să fie. Trebuie doar să credem.

vineri, 22 martie 2013

Neinspirație inspirațională.

Am trecut cu privirea peste ultimele mele postări neinspirate și totuși găsesc inspirație în ele. Am renunțat cam 2 luni la asta și nici nu știu cum am uitat așa de ușor de ceea ce-mi plăcea cel mai mult. Nu s-a schimbat nimic, poate doar gândul că nu știu despre ce aș putea scrie. Dar, dacă mă gândesc mai bine,în nici o postare nu am găsit un subiect. Totul a fost fugitiv, plin de emoția descărcării sau a creării unui alt univers, dar acum știu că trăiesc în realitate. Trebuie să găsesc scopul scrierilor mele ca totul să aibă sens. Vreau din nou să scriu, dar am pierdut noțiunea necesară în legătură cu asta.Vreau să o iau de la capăt și să mă reapuc de scris. O să încerc. Nu garantez că o să fie foarte spectaculos ,dar o să încerc.
Să curgă cu romantism!


luni, 28 ianuarie 2013


Încă fluturii zboară amețiți în stomacul nostru. Iubim. De ce iubim? De ce zburăm în lumea fluturașilor? Așa ne e scris, corect? Dar destinul se creează și cu ajutorul nostru. Plecăm de la simpla dorință de a dărui de mici o primă jucărie, apoi ne dăruim zâmbete, și teme iar apoi ne dăruim cadouri și săruturi și la urmă ne dăruim o familie și dragoste. De ce e lumea concepută așa și nu sunt lucrurile puse în altă ordine? De ce nu știm niciodată ce ne așteaptă? Iubesc,iubim și vom iubi mereu orice. De la cântăreți,la actori și la o primă iubire. Intrăm în profundul sentiment de dragoste pur și simplu. Și ne mușcăm buzele când ne gândim la o persoană.De ce? De ce nu rămânem într-o poziție normală? De ce ne zboară gândul? Pentru că avem SENTIMENTE. Sentimentele sunt totul. Sunt cel mai frumos lucru,iubit de toată lumea cu siguranță.Când se termină, suferim și vrem să nu mai ducem o așa greutate. Suntem de vină mereu; fie eu,fie tu, fie NOI.
Iubim...

vineri, 25 ianuarie 2013

Sentimentele izvorăsc din sufletul nostru iar noi nu facem altceva decât să le tăiem rădăcinile.